Articol preluat de pe Cinemagia.ro
În Franța sfârșitului secolului al XIX-lea, în urma înfrângerii în fața Prusiei și a pierderii teritoriilor Alsacia și Lorena, tot poporul se află în căutarea unui țap ispășitor.
Maiorul Alfred Dreyfus este desemnat drept candidatul perfect, fiind condamnat pe viață pe motiv că ar fi vândut noului Imperiu German secretele militare ale Franței.
Chiar dacă dovezile împotriva lui Dreyfus sunt fie inexistente, fie improvizate, arestul lui pare să fie justificarea perfectă pentru un eșec național. Iar faptul că Dreyfus este și evreu nu face decât să complice lucrurile, divizând Franța între liberalii care îl susțin, numiți dreyfusieni, și naționaliștii care i se opun cu un îngrozitor avânt antisemit.
Pe fondul acestei celebre „afaceri Dreyfus”, în Parisul prins între sărăcie și opulență, între comploturi și decadență, se joacă destinul țării ca într-o ruletă shakespeariană.
Primul episod ne introduce în universul serialului cu o moarte... amuzantă: ca și în realitate, președintele Franței, Felix Faure, își dă duhul în brațele amantei sale, Marguerite Steinheil. În timpul actului sexual, acesta urlă mai mult pentru sine că „Franța este în pragul unei revoluții” și are un orgasm de rău augur, culminând cu un stop cardiac.
În urma morții sale, politicianul în retragere Louis Lépine este chemat de urgență la conducerea prefecturii ca să mențină ordinea în capitală. Acesta face tot ce-i stă în putință ca să salveze Republica, începând prin implementarea în toate secțiile de poliție a unei invenții de ultimă oră, „un aparat telefonic, căruia i se mai spune și telefon”.
La titlul de prefect aspiră și Puybaraud, coruptul șef de la criminalistică, care orchestrează un întreg complot pentru a prelua puterea în capitală. Doar că, așa cum îi spune și Lépine, „peste 50 sau 100 de ani, când toată lumea va uita de numele tău și când numele meu va fi doar o notă într-un manual școlar, încă vor fi telefoane în toate secțiile de poliție”.
Între timp, Dreyfus urmează să fie rejudecat, alimentând spiritele încinse. Jules Guérin, un activist antisemit, bate crunt un copil doar fiindcă vinde un ziar liberal, L`Aurore, în care se află și un articol scris de romancierul Émile Zola, un puternic susținător al lui Dreyfus, autorul celebrei scrisori deschise către guvernul francez intitulată „J`Accuse...!”.
Ca și în Istorie, în locul publicațiilor liberale, începe să fie distribuit ziarul lui Jules Guérin, „L`Antijuif” (Antievreul). Cât despre amanta președintelui, Marguerite Steinheil se vede nevoită să devină din curtezană, spioană.
Iar în mijlocul acestei atmosfere anarhice, mai are loc un eveniment tulburător. Într-o valiză pescuită din râul Sena este găsit trunchiul unei femei neidentificate, tranșată cu o precizie medicală.
Tânărul ambițios Antoine Jouin, singurul polițist care nu râde atunci când o femeie intră în secție declarând că e avocat (o meserie interzisă femeilor), se oferă voluntar în ancheta care îl va conduce către un complot național.
Așadar, creatorul serialului, Fabien Nury, a ținut să nu ne ascundă aspectele viscerale ale trecutului. Cunoscut mai ales ca scenarist al benzilor desenate „La Mort de Stalin” sau „I Am Legion”, Nury s-a folosit de potențialul cinematografic al esteticii B.D., recurgând la compoziții simple, la mizanscene picturale sau la cadre filmate în contre-jour. Iar la cele 16 milioane de euro la care a fost bugetat primul sezon, avem parte de un adevărat spectacol vizual.
Pe lângă aspectul sângeros al trecutului Franței, serialul atinge câteva teme universale, precum goana după putere și relația individului cu imaginea sa publică, precum și discriminarea femeii și a minorităților.
Totodată, sunt chestionate principalele instituții ale omului, în frunte cu statul, căsnicia, poliția sau presa scrisă. Remarcabile sunt tentativele absurde de a le combina, precum intervenția statului în buna funcționare a unei căsnicii, așa cum se practica în vârsta clasică a Europei. În primul episod, un angajat al Ministerului de Interne cheamă poliția la el acasă ca să o prindă pe soția lui în flagrant cu amantul, infidelitatea fiind pedepsită cu un arest.
Așadar, universul tematic din „Paris Police 1900” are un ecou puternic în prezent. Acest serial ar putea fi un antidot eficient pentru nostalgie.
Focus Sat TV oferă o experiență originală de vizionare în exclusivitate a unor seriale europene multipremiate, producție Canal+ Création Originale.
Focus Sat TV este inclus în toate pachetele tv satelit Acces și în pachetele TV Online Play TV. Dacă nu ești client, poți viziona noul conţinut de la Focus Sat TV live sau on demand prin aplicaţia Focus Sat, gratuit timp de şapte zile, activând unul dintre pachetele Play TV sau Play TV Extra.