Regele Mihai: Drumul către casă
Înapoi la blog

Regele Mihai: Drumul către casă

22.10.2021

HISTORY Channel difuzează, în premieră și în exclusivitate, pe 24 octombrie, de la ora 21:00, filmul documentar „Regele Mihai: Drumul către casă” la o zi înainte de aniversarea a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai.

Pe parcursul unei ore, filmul va prezenta povestea nespusă a curajosului Rege Mihai al României care, la doar 23 de ani, își risca viața sfidându-l pe Hitler în al Doilea Război Mondial, pentru a fi ulterior exilat din patria sa de comuniștii impuși de Kremlin.

„Regele Mihai: Drumul către casă” preia povestea dramatică a exilului unui tânăr adesea solitar, ținut în marele joc de șah dintre Vest și Rusia Sovietică. A fost prins în încercările CIA de a înființa o rezistență armată în România, iar mai târziu, a fost spionat în exil de agenții temutei Securități a lui Ceaușescu.

„Folosind un interviu inedit cu Regele, înregistrat în 2003 și mărturii din partea celor care i-au fost alături în timpul exilului, precum și din partea membrilor familiei Regelui, vă spunem o poveste despre greutățile insuportabile și reîntoacerea în patria sa”, afirmă producătorul executiv John M. Florescu.

Ca și primele filme produse în România de către Dl. Florescu, „Regele Mihai: Drumul către casă” este narat de către Marcel Iureș, unul dintre cei mai aclamați actori de teatru și film.

Filmat și produs în România, Marea Britanie și Elveția, documentarul este o continuare a mult apreciatei producții „Războiul regelui” (titlu internațional „Regele care l-a păcălit pe Hitler”), care a avut premiera la TV în 2016 și a fost difuzat în 42 de țări, fiind transmis inclusiv de către HISTORY Channel și HISTORY2.

Documentarul prezintă interviuri cu familia Regelui, consilieri și prieteni apropiați Regelui Mihai, dar și un interviu nedifuzat până acum cu soțul reginei Elisabeta a II-a, Prințul Philip, acordat în 2016 la Buckingham Palace cu doar câteva luni înainte de retragerea sa din viața publică.

Valoarea istorică a filmului este îmbogățită cu înregistrări din arhiva de familie filmate chiar de Regele Mihai, documente recent desecretizate din arhivele Securității și CIA, precum și cu relatările istoricilor occidentali și români, printre care profesorul Dennis Deletant, cel mai important autor și istoric occidental specializat în istoria României, profesor emerit al University College London, și Dr. Matei Cazacu, autor al mai multor cărți de istorie românească și istoric la Centre National de la Recherche Scientifique în Paris. Diana Mandache, în prezent cel mai prolific biograf al Familiei Regale a României, și-a adus contribuția din punct de vedere editorial și al cercetării. Filmul o include și pe jurnalista și autoarea britanică Tessa Dunlop.

Regele Mihai, cea mai influentă personalitate istorică din ultimii 100 de ani ai României

Alegerea unui documentar despre viața Regelui Mihai al României nu este întâmplătoare. Un studiu realizat pentru HISTORY Channel în 2018 l-a evidențiat pe Regele Mihai ca personalitatea cu cel mai mare impact pozitiv asupra vieții românilor din ultimii 100 de ani, după cum indică 41,7% dintre români. Un procent similar indică faptul că perioada interbelică (1918-1938) a fost benefică pentru România. Studiul a fost realizat de iSense Solutions for HISTORY Channel, pe un eșantion reprezentativ de1.051 de respondenți, din mediul urban, cu vârste cuprinse între 16-65 de ani. Documentarul marchează aniversarea a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai, premiera având loc cu o zi înainte de data de naștere, dorind să ofere un portret complet și să aducă un omagiu ultimului rege al României.

Vezi HISTORY Channel HD în pachetele TV Satelit Acces Plus și Acces Max, precum și în pachetul TV Online Play TV Extra.

Dacă nu ești client nostru activează TV Online Play TV Extra și ai 7 zile de vizionare gratuită. Doar până la 31 octombrie beneficiezi de 50% reducere TV Online in primele 2 luni, după expirarea celor 7 zile gratuite.

Încearcă TV Online