Începând din 10 octombrie, la Dizi Channel vezi în premieră serialul turcesc „Iubirea mea a rămas la Marea Egee”. Noi episoade sunt programate în fiecare zi de luni până vineri de la ora 22:25.
Zeliș (Oya Unustası) și Mustafa (Alper Saldıran) sunt doi oameni care sunt la fel de diferiți ca ziua și noaptea, și au totuși un lucru în comun: pe bunica Iraz. Bunica a adoptat două fetițe care și-au pierdut familiile în cutremurul de la Gediz din 1970. Cele două fete cresc și se căsătoresc. Cu toate acestea, soții lor se urăsc, animozitatea lor unul față de celălalt crescând pe zi ce trece. Motivul acestei vrajbe: banii, desigur. Bunica Iraz vine cu un plan pentru a pune capăt acestei ostilități. Ea le va permite celor doi copii ai acestor familii rivale, Zeliş şi Mustafa, să se căsătorească, iar atunci când o vor face, le va lăsa întreaga ei moştenire. Ne întrebăm acum: ce ar putea merge prost?
Actrița Oya Unustası s-a făcut remarcată datorită serialului „Iubirea mea a rămas la Marea Egee” și ulterior a fost distribuită în numeroase seriale turcești de succes.
Alper Saldıran, pasionat de dans, a făcut primii pași pe scenă încă de la vârsta de 5 ani. Pentru rolul lui Mustafa din acest serial a primit critici pozitive în presa turcă.
Dacă nu ai deja aplicația o poți descărca și testa gratuit timp de 7 zile pe orice dispozitiv smart: mobil, tabletă, laptop, smart TV. Apoi alegi să primești în App notificarea de vizionare pentru episoadele zilnice ale serialului. Iar cu funcția Replay poți revedea oricând dorești momentele preferate timp de 7 zile de la difuzarea live.
Canalul Dizi Channel este disponibil în pachetul TV Satelit Acces Plus și în pachetul TV Online Play TV Extra. Cu Focus Sat App îl vezi online de oriunde te afli în UE.