
Aplicația Focus Sat
TV Online în aplicația Focus Sat pe orice dispozitiv smart conectat la internet, oriunde în UE
Descriere episod:
Operaţiunea e în a 6-a săptămână, iar echipa se chinuie să facă ambele seturi de utilaje să lucreze simultan. Sunt izolaţi din toate punctele de vedere şi se pot baza doar pe ei să rezolve problemele tehnice. Kim revine după tratament împotriva cancerului şi a adus-o cu el şi pe nepoata sa Kirsten. Mitch, un investitor în această afacere, s-a alăturat şi el. Sortatoarele se înfundă cu vegetaţie pompatp dinspre malurile râului. Se ia o decizie riscantă şi vegetaţia e arsă cu petrol pentru economie de timp. Acest lucru se întoarce împotriva lor, John, maistrul local, suferind arsuri grave la aprinderea petrolului de sub pământ, iar sortatotul fiind aproape distrus. Începe sezonul ploios şi problemele se amplifică. Echipa trebuie să proiecteze noi strategii pentru salvarea echipamentului şi pentru a-l împiedica să fie luat de ape în furtunile deja zilnice. Minerii se străduiesc în ciuda naturii. Curând după prima perioadă de ploaie prelungită are loc o viitură iar mineritul trebuie oprit. Don este preocupat de ploaia prelungită. Se produce o viitură iar mineritul trebuie oprit. Don este îngrijorat de întârzierile în ce priveşte sacii de sortat. Masa de sortare se întoarce la cabană, iar echipa face cu rândul la sortarea pietrelor, însă fără succes. Don continuă sortare sacilor singur, supărat că nimeni nu vrea să se implice. Se ia decizia de construire a unui pod la prima traversare de râu, astfel ca situl minier să fie din nou accesibil. Masivul demers este ajutat de TLB dar e o muncă titanică, iar bolovanii masivi trebuie aşezaţi manual în râu. Pe când podul era aproape terminat, nivelul râului a crescut cu 1,21 m şi cea mai mare parte a acestuia a fost luată de ape. Echipa e frustrată, sunt izolaţi şi pierd tot mai mult timp valoros pentru minerit. Peter, Konrad şi Gary merg în vârful concesiunii şi-şi prospectează drumul înapoi în vale. Ei construiesc site improvizate din plasă veche şi fac o drumeţie pe sectoarele din amonte ale râului, prospectând din mers. Don şi Warren sunt lăsaţi să continue munca de salvare a podului. Kristen reaprovizionează echipa de prospecţiuni, călare. După o drumeţie periculoasă de două zile pe vale, prospectorii ajung la situl minier, dar fără diamante. Don continuă să sorteze sacii şi într-o după amiază găseşte 3 diamante mari de carate într-un sac. Echipa se adună în jurul microscopului în timp ce Peter desfăşoară teste pentru a determina caratele, culoarea puritatea şi valoarea. Este încununarea anilor de muncă şi a căutărilor din vale din ultimele câteva săptămâni. Echipa trebuie să iasă din vale pentru tot restul sezonului ploios. Ei nu pot continua mineritul din cauza ploilor continue şi trebuie să se regrupeze pentru a planifica cea de-a doua fază a operaţiunii.
Afișează mai multe Afișează mai puține
Actorii din episod:
Peter Jago, Don McCarthy
Descriere:
Peter Jago și Don McCarthy se află într-o misiune de a căuta diamante aluvionare spălate în văile ascunse ale râurilor din Lesotho. Diamond River Hunters urmărește o echipă de prospectori în explorarea și căutarea lor în condiții extrem de provocatoare pentru a găsi unele dintre cele mai mari diamante din lume.
Urmărește pe orice dispozitiv smart conectat la internet, oriunde în Europa
Descarcă aplicația noastră nativă Smart TV direct din meniul televizorului și vezi instant peste 103 canale TV.
Ia cu tine serialele preferate și urmărește-le oriunde te afli.
Intră în pat și urmărește acel episod incitant.
© Canal+ Luxembourg S. à r.l. - Toate drepturile rezervate
Focus Sat este o marcă înregistrată aparținând Canal+ Luxembourg S. à r.l.
Rue Albert Borschette 4, L-1246 Luxemburg | R.C.S. Luxemburg: B 87.905